Cum putem înțelege sentimentul cronic de ușoară deprimare, de slabă anxietate sau de indispoziție care nu pare a fi legat de nimic deosebit de traumatic pe care îl trăiesc unii dintre noi? Totul pare să fi fost în regulă - astfel de oameni pot să mărturisească faptul că s-au simțit mai mult sau mai puțin iubiți în cercul familiei lor de origine; ei își pot recunoaște norocul de a avea parte de siguranță materială și de succes personal; ei pot insista asupra faptului că nu este nimic cu adevărat în neregulă în viețile lor.
În această carte Margaret Crastnopol explorează rănile psihice micro-traumatice, subtile, care apar în interacțiunile cu persoanele apropiate și care se acumulează și subminează stima de sine a unei persoane, distorsionându-i caracterul și influențându-i relațiile cu ceilalți și identifică anumite tipare de relaționare care duc la șapte tipuri de micro-traume relaționale. Bogată în ilustrări clinice, cartea poate fi utilă studenților, psihologilor, psihiatrilor, terapeuților și tuturor celor care încearcă să înțeleagă modul în care se desfășoară aceste procese distructive și cum pot fi oprite și înlocuite de moduri mai sănătoase de interacțiune.
Margaret Crastnopol este psihanalist, formator și supervizor în cadrul Seattle Psychoanalytic Society, Institute of Contemporary Psychoanalysis, Los Angeles, și William Alanson White Institute of Psychiatry, Psychoanalysis & Psychology. A scris numeroase articole despre subiectivitatea analistului și pacientului, despre problemele privind atașamentul și despre diferite tipuri de micro-traume.
„Experiența micro-traumatică este, prin definiție, ceva ce se desfășoară cu subtilitate și, astfel, impactul său rămâne neexprimat, disociat sau reprimat. Pentru că nu a văzut lovitura venind și nu a înregistrat impactul complet al acesteia, persoana nu s-a apărat în mod adecvat. Ea nu a făcut nici pașii reparatori sau protectivi care ar fi putut să aline rana și consecințele ei imediate sau să împiedice eventualele reapariții. Așa că răul produs se acumulează, iar rezultatul este o deformare a sentimentului binelui, eficienței sau unității.
Victimele micro-traumei nu sunt, desigur, întotdeauna conștiente de aceasta, știind cât de greu de observat sunt mașinațiile ei. Dar cei ce sunt conștienți sunt adesea stăpâniți de dorința de a-i convinge pe alții în privința răului nevăzut care li s-a făcut. Cel afectat de tratamentul micro-traumatic poate povesti experiența nefericită la nesfârșit pentru a clarifica natura rănii și, de asemenea, ca o formă de catharsis. Și totuși, a repeta poveștile despre comportamentul agresiv poate să nu reușească să atenueze groaza interioară că sentimentele persoanei nu sunt valide, că aceasta exagerează, că propria răutate sau slăbiciune este cumva de vină.” (Margaret Crastnopol)
